Ce titlu pus la misto… In fine. Azi am avut ocazia de a vizita institutul oncologic si de a vedea cum e sa fii medic, lucru de care banuiesc ca voi ajunge sa fiu plictisit intr-un final. Am vazut cateva proceduri medicale, am observat pacienti si mi s-a spus despre cum e sa fii medic in Romania… Se pare ca e teribil. Doctorii au incercat sa ma convinga sa ma reorientez, in special catre drept, pacat ca sunt mult prea incapatanat ca sa-i ascult. Le sunt, in ciuda acestor fapte, incredibil de recunoscator ca m-au primit printre ei. Momentul culminant al zilei a fost cand un pacient a venit cu o tumoare maligna in centru ficatului, si anuntul ca va urma sa faca sesiuni de chimoterapie. Nu am mai vazut pana acum o vointa de supravietuire precum am vazut cand ma uitam la omul in cauza. De-abia astept sa practic si eu…
In orice caz, exista si reversul medaliei. La intrarea din spital se afla un mare panou, initial gol, pe care au scris niste persoane indemnuri si mesaje pentru suferinzii de cancer. Pe langa toate aspectele religioase mentionate si Get well soon!-urile de rigoare, un moralist prin excelenta, puritan premiat, a scris deasupra tuturor celorlalte mesaje: ” Neascultarea este radacina tuturor bolilor!!!”. Intr-adevar, daca nu te speli dupa urechi, mananci fructe nespalate si stai afara la fotbal in loc sa iti faci temele sansele de a face cancer cresc cu 49846546545525225%. Multumim pentru nepretuita opinie medicala si puternicul spirit moralist atat de cu pasiune aplicat unor oameni pe moarte. Ce ne-am face fara invataturile crestine ale unui semidoct cretin?
Azi va fi o zi buna, si nu ca in cantecul ala de la Black Eyed Peas. N-am nimic planificat, pot sa stau toata ziua in pat daca vreau si o sa citesc. Mi-a fost dor de timpul liber pe care l-am sacrificat atat de eroic in ultima saptamana… Pana si sa scriu intrarea asta scurta mi-a placut… Acum ca am facut-o si pe asta, ma duc sa ma culc la loc.
Si cica istoria nu e interesanta… Vine vacanta, in sfarsit o sa fiu liber si n-o sa mai recurg la metode antisociale si depresive cum sunt vizionarea videoclipurilor de pe youtube. De-abia astept…
Asa vreau si eu sa fiu cand o sa fiu mare! Sa pot sa imi exprim frustrarile printr-un videoclip atat de viral! Sa stie lumea ca toti suntem roscati cand se stinge lumina, da?!! Si ca saracii copii ginger, cum au lucrat ei pe plantatiile de bumbac… De ce sa faci misto de el? Doar pentru ca e un inadaptat social, cu probleme de greutate si pe langa asta e diferit fara ca diferenta lui sa-l faca util cumva?! Darwin ar spune sa il lasam sa moara si sa speram ca nu se va reproduce, dar cu infatisarea asta ma indoiesc ca are sanse. Ma rog, la mai multi nebuni extrovertiti!!
Hai sa incepem. De fiecare data cand dau sign in parca aud It’s me, bitches! asa ca hai sa facem seara asta una memorabila. V-a fost dor de mine? Nici mie de voi, da ma plictisesc uitandu-ma la Saw VI, din nou, asa ca m-am hoatart sa mai zic doua, trei cuvinte despre chestii. Am inceput sa citesc “Cel mai iubit dintre pamanteni”, al lui Marin Preda. Nu am pretentia ca inteleg situatia tarii in momentul in care a scris Preda romanul in cauza, dar pornirile hotarat anticomuniste intr-o perioada in care foametea si prostia dominau ma face sa vreau sa il aclam pe acest om. Pacat ca a murit.
Anu’ asta craciunul a fost minunat… Invitatii televiziunii romane erau la un pas de a arunca in mine cu fecale, pentru ca nu sunt la biserica, apoi am avut onoarea sa-i vad pe Mircea Badea si pe Oreste certandu-se in legatura cu existenta sau credinta intr-o divinitate. Cel mai tare m-a iritat increderea lui Oreste cum ca are dreptate, incredere care imi inspira o aroganta latenta. Oare mandria nu era un pacat?
Si acum sa trecem la familie. Aceleasi glumite obosite, mesaje siropoase primite pe telefon, mail, hi5, youtube si mess, aceasi vesnica intrebare: “Vrei si tu putin alcool?” de parca urma sa beau un sfert de pai de Bailieys si dupa sa ma impleticesc beat muci, in semiconstienta, catre camera mea unde sa lesin si sa vomit. Mos Craciun a fost demis, e criza, drept urmare l-am vazut zilele astea cersind la metrou, Iisus e mort pe cruce sau ceva de genu, situatia economica mondiala e invelita intr-un strat gros de esec. La multi ani!
“Ce-ai zis, ba pustiule? ‘Tu-ti pastele ma-tii! Vin’ aici! ZBANG! TROSC! POC!”…
Vorbele apartin unui militar, care nu are retineri in a lovi copii. Suna cunoscut? Nu vreau sa vorbesc prea mult si degeaba, dar ca observatie generala, Cezar (primul dictator), Napoleon si Hitler aveau toti la baza o pregatire militara si o sete de putere de nestapanit. Gestul presedintelui in functie e de condamnat, nu e trucaj, el se stie vinovat. Sper sa piarda. Speram sa iasa Antonescu, dar ma resemnez cu oricine in afara de preaiubitul Base…
Deh! Am fost putin bolnavior… da m-am facut mai bine… Nu mai am febra si halucinatii de la ea… Nu mai trebuie sa iau shoturi de algocalmin. Nu-i asa ca va bucurati? Mda… ma gandeam eu…
Lasa ca ma intorc la scoala si o sa am subiecte din nou… da pana atunci, cam atat. Ma duc sa ma culc ca ma ia ameteala daca ma ridic din scaun…
Nu e greu sa te pierzi in multime. Chiar deloc. E mai usor decat ati crede. Nu iti trebuie decat o secunda sa te uiti la cei din jur si sa te gandesti: “Hei, de ce sa nu fac exact la fel?”. Nu cred in multe lucruri, si sunt mai sceptic decat un ateu intr-o biserica mormona, dar cred ca suntem suma lucrurilor ce ni s-au intamplat in viata. De asemeni cred ca personalitatea cuiva poate fi acaparata la fel de usor cum acopera cerneala apa in conditii normale. Muzica e un pas in directia asta, precum sunt si actiunile repetate. Nu judec, dar nici nu sunt de acord ca muzica sa imi ocupe personalitatea. Asta pare a fi o mare problema in ziua de azi, in care noi, “tinerii”, ne modelam dupa muzica ce pana la urma ne lecuieste de plictiseala. Cand a devenit leacul boala? Ne atinge atat de adanc? Pe toti, sau exista exceptii? Oricum, eu nu ma vad decat ca pe un invelis, gol pe dinauntru, de-aia nu pot sa pun atata pasiune in ceva, nu pot sa ma dedic 110% unei cauze. Doar daca am interese. Singurul lucru ce imi vine in minte, insa, cand ma uit la o gasca de oameni asemanatori e ca daca fac un pas gresit ma ratacesc. Iar eu nu voi face asta.
YAAAAY! In secret am asteptat toata vacanta aceasta zi fatidica, in care nu voi mai putea sa ma scol la cat vreau, nu voi mai sta cu cine vreau, dar! voi juca basket in pauze. Mda… Merita…
Azi, in timp ce ma plimbam pe holuri, bobocii (si nu o spun ca pe o jignire) alergau nedumeriti prin stanga si prin dreapta mea. Mi se parea amuzant, incadrandu-se in aceasi categorie cu oamenii pe cale sa devina victimele unei catastrofe, alergand sa-si salveze viata. Vedeti? Amuzant!
Uitandu-ma in jur, mi-am amintit de prima mea zi de liceu. Acum un an (minus o zi, multumita guvernului) eu ma plimbam ceremonios pe holuri, ca un cezar ce trecuse Rubiconul si invinsese, ca un cuceritor, ca un invingator. Eram prea orb si arogant ca sa imi dau seama ca ceea ce facusem eu, mai facusera sute. Dar, spre deosebire de boboci, eu nu alergam sa ajung la clasa, nu muream de nerabdare sa imi cunosc colegii, nu vroiam sa vad profesorii (buna parte dintre ei imi era cunoscuta). Si cand am ajuns cu 20 de minute mai tarziu nu am depus eforturi extraordinare sa imi cer scuze. Si banuiesc ca asa am ajuns unde sunt.
Acest post il dedic lui Liviu.
In amintirea sa…
R.I.P Stan Liviu Mihai
1993-2009
